Search the Community

Showing results for tags 'V40 B4184S2'.

  • Search By Tags

    Type tags separated by commas.
  • Search By Author

Found 1 result

  1. Manifestare: fără simptome, garnitura pică din senin (la mine într-o sâmbătă după amiaza, cam la 200 km. de acasă, middle of nowhere, cu mașina plină de copii și neamuri, afară 30+ grade), rămânem fără pedală de ambreiaj și nu se mai pot schimba vitezele. Ridicând capota se observă scurgerea lichidului de frână peste cutie și golirea vasului de expansiune de lichid până la minim. (Da, vasul și lichidul este comun cu cel de frână, dar nu disperăm, pentru că minimul pentru ambreiaj este mai sus decât minimul pentru frână, deci nu rămânem fără frână - vom avea însă martorul aprins în bord.) Cum ajungem acasă: vitezele se pot cupla și fără ambreiaj, e greu, dar omul disperat se descură. Cu motorul oprit punem schimbătorul în viteza 1, pornim motorul și am plecat. Pe la o turație de aproximativ 2000 rpm încercăm ușor să schimbăm treptele (cam cum se schimbă la mașinile vechi, fără sincron), eu am urcat până în a 4-a. Partea nasoală e că la fiecare stop trebuie oprit motorul pentru a putea cupla viteza 1-a: foarte nașpa în oraș (semafoare etc.) Reparația: odată ajunși acasă (băgăm o bere meritată, așteptăm să se răcească motorul) se desface masca de plastic de pe admisie - un șurub și clipsul din partea dreapta (ușor, că e păcat să îl rupem) - și o rotim spre stânga, pentru a o scoate din drum. Se desfac cele două coliere ale admisiei de aer (furtunul mare de cauciuc în formă de S care vine de la filtrul de aer), scoatem furtunul și îl mutăm din drum. Desfacem cele două șuruburi ale carcasei filtrului de aer (una în dreapta pe aripă, una în centru spre cutia de siguranțe), scoatem mufa fixată pe piciorul filtrului de aer, stânga față (ușor, să nu-l rupem), și mutăm carcasa filtrului din drum (mai decuplăm din conductele mici de pe spatele carcasei după caz). Acum putem să ne apucăm de demontat cilindrul de ambreiaj de pe cutie. Mai întâi desfacem piulița conductei de lichid care vine de la vasul de expansiune. Apoi scoatem cele două șuruburi cu care e fixat cilindrul pe cutie. Cu cilindrul demontat, mergem la o masă și o desfacem: scoatem burduful (apărătorul de praf) de pe tija pistonului, extragem pistonul din locaș. De pe capătul pistonului se scoate arcul, iar sub arc avem garnitura buclucașă. Mergem la un magazin de piese auto și cumpărăm un set de reparație cilindru ambreiaj potrivit (costă aprox. 20 lei), care conține 1 buc. garnitură, 1 buc. burduf, 1 buc. apărător aerisire cilindru, și un flacon de lichid de frână dot 4. Garnitura nouă intră un pic forțat pe capătul pistonului (se poate ajuta un pic cu vaselină), mai greu decât ieșea cel vechi. Se montează toate la loc în ordine inversă, mai puțin apărătorul supapei de aerisire. După ce am montat cilindrul pe cutie, slăbim piulița aerisitorului și completăm lichidul în vasul de expansiune. Strângem piulița, facem câteva pedale (cam la fel cum aerisim și frâna): la început va fi mai moale, după ce iese tot aerul, va fi exact la fel ca înainte. Punem și apărătorul aerisitorului, dacă tot era în setul de reparație. Montăm restul pieselor (carcasă filtru de aer, conductă aer, mască plastic), facem un drum de verificare, trecem prin toate treptele de viteză. Ajunși acasă verificăm dacă nu avem cumva scurgeri, și mai băgăm o bere, că o merităm. Scule necesare: chei de 10, 12, 13, șurubelniță, surubelniță cap stelat. Dacă nu m-am exprimat coerent, sau dacă alții au experiențe diferite, completările sunt binevenite.